duminică, 4 noiembrie 2012

Noroc vs. Ghinion sau Opţiuni vs. Decizii?



Motto: NU EXISTĂ DESTIN! Asta e doar o scuză penibilă pentru alegerile noastre...

     Totul a început de la o discuţie cu o cunoştinţă pe care am revăzut-o după mulţi ani şi din vorbă în vorbă a afirmat că toată viaţa, norocul s-a ţinut scai de mine... Neînţelegând clar la ce se referă n-am putut decât să-i zâmbesc politicos şi să o las să-şi continue şirul gândurilor... Recunosc însă că ulterior, această afirmaţie m-a pus pe gânduri.
Noroc? Ghinion? Poţi să rezumi viaţa doar la acest tip de concluzie simplistă? Dacă ţi-au reuşit  oarecare acţiuni înseamnă că ai avut noroc, dacă nu, eşti ghinionist?
În viaţă nu este vorba despre noroc sau ghinion. Ci doar despre alegerile pe care le facem în fiecare clipă. Problema e că atunci când nu suntem conştienţi de acest lucru, este foarte probabil ca prin alegerile pe care le facem să ne îndepărtăm de îndeplinirea misiunii personale.
Puţini sunt cei cărora viaţa le oferă totul pe tavă. Aceştia sunt într-adevăr nişte fericiţi ai sorţii, care nu sunt nevoiţi să acţioneze în vreun fel sau să decidă asupra vieţii lor, fiind văzuţi cel puţin cu invidie de către cei ce au la baza formării lor psihice ideea de noroc sau ghinion... Chiar dacă rar, fiecăruia dintre noi ni se oferă ocazii, şanse pentru a face turnuri în viaţă. Aici intrevine însă arta fiecăruia de a „simţi” opţiunea, de a „mirosi” avantajul, de a-ţi dori schimbarea şi în special de a avea curajul să iei decizia corectă... Aşadar replica tăioasă a celebrului personaj de film, dr. House: „În viaţă ai trei optiuni: „să fii bun, să devii, sau să renunţi...” spune tot...
Problema este că foarte mulţi oameni nu ştiu exact ce vor de la viaţă, nu ştiu ce să-şi dorească mai întâi pentru a le fi mai bine. Cum să nimereşti ţinta dacă tu nici măcar nu tragi cu arcul, cum să câştigi la Loto, dacă tu nu cumperi niciodată un bilet?! Gândul că te poţi răni singur când tragi cu arcul  sau că probabilitatea de a pierde banii investiţi e mult mai mare decât de a câştiga potul cel mare de la loterie, îi face să renunţe pe prea mulţi să viseze la ceva mai bun, aceştia complăcându-se în mediocritate. Marea majoritate dintre aceştia au adânc înrădăcinată în memorie ideea de ghinion. Şi asta pentru că e calea cea mai facilă de a găsi vinovatul pentru eşecul lor în acel ceva intangibil, care nu poate fi tras la răspundere, în ghinion. De câte ori nu ai auzit expresia: ”De, ghinion, ce să-i faci, asta e situaţia...” Aceste persoane, din păcate prea multe la număr, nu realizează că plutind în derivă în oceanul numit viaţă nu vor găsi nicidată portul în care să ancoreze...
Ce-i diferenţiază pe oamenii de succes, fericiţi, care-şi trăiesc viaţa cu un scop şi cei care par să fie blocaţi, mergând prin viaţă nefericiţi, neîmpliniţi şi cu un job pe care nu-l iubesc?! Unde reuşesc primii şi unde greşesc ceilalţi?!
Reuşita în viaţă este asigurată întotdeauna de sufletul pe care îl pui în ceea ce ţinteşti, de pasiunea cu care acţionezi. Nu pune niciodată egalitate între reuşită şi noroc. Norocul este doar o infimă parte a reuşitei. Diferenţa este munca şi pasiunea...
De cele mai multe ori persoanelor care se consideră loviţi de ghinion nu le este clar definită nici măcar propria pasiune... Dacă sunt întrebaţi despre pasiunea lor, deodată apar la orizont nu una ci zeci sau dacă totuşi e una singură, are nu ştiu câte variaţiuni sau piste, aceştia neştiind pe care să o aleagă... Provocarea e să dăm măştile jos, să nu ne mai fixăm pe ceea ce cred alţii despre noi, să nu mai fim ceea ce vor alţii să fim, aşadar provocarea reală este să reuşim să ne oprim din a fi ceea ce nu suntem... Cum ne eliberăm de falsele credinţe, de nevoia de putere şi securitate, de măşti? Doi paşi simpli ne pot schimba viaţa. Primul este acela al conştientizării. Al doilea pas este acela al identificării dorinţei ascunse, lăuntrice, a acelui lucru care ne lipseşte, într-un cuvânt, a pasiunii... Acest al doilea pas este în realitate procesul sistematic care trebuie să stea la baza descoperirii sensului şi la crearea vieţii pe care ţi-o doreşti... Astfel îţi vei alinia viaţa cu ceea ce contează mai mult pentru tine, afli care sunt obstacolele care îţi stau în cale şi, dacă ai curaj, cauţi soluţiile aferente.
Aşadar, când vine momentul să iei decizia, aminteşte-ţi că nu eşti un simplu zar care odată aruncat eşti la mâna hazardului. Tu eşti cel care stabileşti ţinta şi metodele de a ajunge la ea. Gândeşte-te totuşi că dacă nu alegi, vei fi totdeauna victima împrejurărilor... Cu toate astea, ai mare grijă la ceea ce-ţi doreşti pentru s-ar putea să se întâmple...