În sfârşit, de
vreo câteva zile, se simte miros de primăvară... Nevoia de haine deschise la
culoare şi de ochelari de soare se simte din ce în ce mai stringent... Strada
mare e plină de lume care încearcă să se dezmorţească după iarna asta aşa de
lungă... Şi cu toate astea, dacă priveşti cu atenţie lumea din jur, ai să constaţi numai feţe
îngândurate, uneori încruntate, alteori palide, oameni stresaţi, copleşiţi de
grija zilei de mâine, îmbătrâniţi parcă de greutăţi, nu de ani. Deşi toate
emisiunile de lifestyle prezintă trendul culorilor vii pentru primăvara asta,
pe stradă nu găseşti decât negrul ăla apăsător, sau griul care-ţi zgârie
ochii... Nici soarele, nici miile de flori nu schimbă starea de spirit a majorităţii
oamenilor pentu că nu conteză vremea frumoasă de afară atunci când îţi plouă în
suflet. Îi vezi mergând grăbiţi, fiind parcă tot timpul într-o stare de alertă,
abia dacă răspund la un salut, n-au timp de vreo vorbă bună sau de împărţit vreun
zămbet... Parcă şi un zâmbet a ajuns să coste o avere pentru marea majoritate a
oamenilor, în aceste zile...
Dar am întâlnit şi altfel de oameni, genul care nu zâmbesc intenţionat, genul care au o părere aşa de bună despre ei, care consideră că însuşi Pământul nu se mai învârteşte dacă n-ar mai fi ei, genul ăla de scorţoşi care au impresia că dacă tot timpul stau serioşi şi mai ales încruntaţi, acest lucru echivalează cu inteligeţa... Chestia asta se întâmplă doar în capul lor pentru că în realitate acest aspect e verificat: nimeni nu te poate păcăli că „debordează” de inteligenţă mai mult de un sfert de oră...
Dacă unii nu pot să zâmbească, alţii nu vor, mă întreb cine mai zâmbeşte în ţara asta? Când am nevoie să văd o faţă zâmbitoare trebuie să mă mulţumesc cu zâmbetul ăla cretin de promteriţă, de asistentă la o emisiune de can-can sau de piţipoancă de pe Dorobanţi?! Dacă numai ăstea ne-au mai rămas, atunci e grav...
Chiar aşa de greu e de înţeles că un zâmbet nu costă nimic, nu te face mai sărac dacă îl dăruieşti? Cu toate astea are o valoare uriaşă pentru cel căruia i-l acorzi... Un zâmbet poate dura mai puţin de o secundă dar poate rămâne în amintirea celuilalt pentru totdeauna... Ce e zâmbetul? Prietenie, fericire, bucurie, bunăvoinţă, cochetărie, uneori consimţire, mesaj non verbal, bună dispoziţie, odihna celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti.
N-avem voie să motivăm că suntem prea supăraţi sau prea obosiţi ca să zâmbim cuiva... Ar trebui, pur şi simplu să simţim nevoia să zâmbim, să devină o obişnuinţă, pentru că un zâmbet, o privire caldă, facilitează socializarea, apropierea între oameni... Un zâmbet te face mai plăcut, mai relaxat, mai atractiv, te plasează în rândul celor optimişti, îţi dă tăria de a trece mai uşor peste diverse probleme. Zâmbind, făcând glume, ne facem viaţa mai uşoară.
Aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât ... să zâmbim...
Dar am întâlnit şi altfel de oameni, genul care nu zâmbesc intenţionat, genul care au o părere aşa de bună despre ei, care consideră că însuşi Pământul nu se mai învârteşte dacă n-ar mai fi ei, genul ăla de scorţoşi care au impresia că dacă tot timpul stau serioşi şi mai ales încruntaţi, acest lucru echivalează cu inteligeţa... Chestia asta se întâmplă doar în capul lor pentru că în realitate acest aspect e verificat: nimeni nu te poate păcăli că „debordează” de inteligenţă mai mult de un sfert de oră...
Dacă unii nu pot să zâmbească, alţii nu vor, mă întreb cine mai zâmbeşte în ţara asta? Când am nevoie să văd o faţă zâmbitoare trebuie să mă mulţumesc cu zâmbetul ăla cretin de promteriţă, de asistentă la o emisiune de can-can sau de piţipoancă de pe Dorobanţi?! Dacă numai ăstea ne-au mai rămas, atunci e grav...
Chiar aşa de greu e de înţeles că un zâmbet nu costă nimic, nu te face mai sărac dacă îl dăruieşti? Cu toate astea are o valoare uriaşă pentru cel căruia i-l acorzi... Un zâmbet poate dura mai puţin de o secundă dar poate rămâne în amintirea celuilalt pentru totdeauna... Ce e zâmbetul? Prietenie, fericire, bucurie, bunăvoinţă, cochetărie, uneori consimţire, mesaj non verbal, bună dispoziţie, odihna celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti.
N-avem voie să motivăm că suntem prea supăraţi sau prea obosiţi ca să zâmbim cuiva... Ar trebui, pur şi simplu să simţim nevoia să zâmbim, să devină o obişnuinţă, pentru că un zâmbet, o privire caldă, facilitează socializarea, apropierea între oameni... Un zâmbet te face mai plăcut, mai relaxat, mai atractiv, te plasează în rândul celor optimişti, îţi dă tăria de a trece mai uşor peste diverse probleme. Zâmbind, făcând glume, ne facem viaţa mai uşoară.
Aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât ... să zâmbim...
