Am urmărit aseară un
interviu luat de Mihai Gâdea lui Florin
Piersic… Domnule, actorul ăsta e magistral… Şi nu e nici un pic de exagerare în
vorbele mele… La 77 de ani ai săi debordează de viatalitate şi are o memorie
brici… Emisiunea care trebuia să dureze o oră s-a prelungit în realitate pe
parcursul a 3 ore jumătate, timp în care atât publicul din platou cât şi toţi
cei din faţa televizoarelor au fost extaziaţi… Nu mi-am putut ridica ochii din
ecranul televizorului şi am mai râs cum n-am mai făcut-o de mult timp…
Întâmplările povestite de acesta, că au fost trăite de marele actor sau că sunt
fabulaţii cusute cu aţă albă, nici nu mai contează, pentru că modul cum le
evocă, vrăjeşte publicul…
Impresionante au fost de asemenea imaginile din
filmele în care a jucat de-a lungul anilor interpretând personaje ca
Mărgelatu, Pintea, Anghel Şaptecai,
Cristea Jder, Preda Buzescu, Harap Alb, Maiorul Luncan şi multe, multe altele…
Pe cât de frumoase au fost acele imagini, pe atât de (şi aici am vrut să ajung) dureroase,
întrucât marea majoritate a actorilor care apăreau alături de Florin Piersic,
“au plecat în
Stele” aşa cum îi place să spună maestrului.
Și uite așa, plăcerea de a-i revedea pe ecran s-a
amestecat cu gustul amar al gândului că marii actori ai copilăriei și tinereţii noastre, ne mor… Ei, care
ne-au încântat ani de zile pe scenele teatrelor sau pe ecranele televizoarelor
ne părăsesc unul câte unul… Mă uit în jur şi mă îngrozesc când realizez că din
vechea gardă au mai rămas cât să-i numeri pe degete… Mi-e și frică să-i enumăr
pe cei rămași din cel puțin două motive: pentru că aș face un sacrilegiu dacă
aș uita pe cineva, pe de altă parte lista a rămas prea scurtă… Cu toate astea,
cu inima strânsă fac un exercițiu de memorie și încep să enumăr: …lista nu
poate fi deschisă, evident, decât cu Florin Piersic... Urmeză Radu Beligan,
Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru, Victor Hrebengiuc,
Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mircea Albulescu, Marin
Moraru, Ion Besoiu, Florin Zamfirescu, Ileana Stana Ionescu, Ion Dichiseanu, Olga
Tudorache… Parcă sunt un comentator de fotbal care comunică echipa ce va intra
în teren… Număi că acest teren nu e altceva decât scena teatrului și platoul
filmului românesc de altă dată... Actori geniali dar cu trupuri bătrâne…
Actori uluitori capabili oricând să ridice o sala în picioare, să obțină minute în șir de
aplauze și nenumărate bisuri… Monștri sacri pe care n-ai vrea să se mai dea jos
de pe scenă…
Dar acum vine partea grea
în care trebuie să mi-i amintesc pe cei care ne-au părăsit deja, cei care acum
joacă pe o scenă de undeva sus, în Rai… Nu-i pun într-o anumită ordine a
valorii, nici n-aș îndrăzni să fac așa ceva… Îi voi evoca în ordinea în care
memoria mi-i va prezenta, făcându-mi încă o dată mea culpa pentru acele nume pe
care le voi omite… Am folosit “omite” nu “uitat” pentru că atât pentru mine cât și pentru
cei care am copilarit cu filmele lor, acești actori nu vor fi uitați niciodată… Lista
o voi deschide cum era normal, cu ultimul dispărut dintre noi, și anume Sergiu Nicolaescu… Apoi Dem Rădulescu, Amza
Pelea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Ștefan Mihăilescu Brăila, Serban Ionescu,
Puiu Călinescu, Marga Barbu, Octavian Cotescu, Gheorghe Dinică, Iurie Darie,
Emil Hossu, Ilarion Ciobanu, Ștefan Iordache, Ștefan Radof, Adrian Pintea, Colea
Răutu, Ion Lucian, Ernest Maftei, Nicu
Constantin, Florian Pittiș, George Constantin, Gheorghe Cozorici…
Am fost cinefil încă de
mic… Copiilor noștri, obișniți cu zeci de programe de televiziune care emit 24
de ore din 24, le e greu să înțeleagă povestirile noastre – absolut reale
dealtfel – când stăteam ore în șir la coadă la bilete la cinematografele din
oraș... Matineele, atunci când biletul costa doar doi lei, erau ale noastre…
Dacă filmul ne plăcea în mod deosebit îl vedeam de două, trei sau poate de mai
multe ori în aceeași săptămână. Mi-amintesc cu drag faptul că uneori ne
ascundeam sub scaune un sfert de oră între spectacole pentru a vedea încă odata
filmul fără a mai plăti biletul… Ce vremuri…
Și filmele acelea nu aveau
surround, 3D, sau efecte speciale prelucrate pe calculator, uneori nici culori…
Erau proiectate pe niște “cearșafuri” cutate, uneori chiar murdare, de niște
aparate care făceau un zgomot infernal pentru cei care aveau locuri în fundul
sălii… De multe ori se întâmpla să se rupă banda sau să se oprească curentul…
Dar nimeni nu făcea scandal pentru astea, nu se ducea să facă recamații pe la
nu știu ce înstituții sau să ceară banii înapoi pe bilet… De asemenea, nu mâncam floricele de porumb
sau alune și nu beam nici cola în timpul spectacolelor… În cel mai rău caz
spărgeam „bomboane agricole”, așa cum ne plăcea să le spunem semințelor de
floarea soarelui… Nu ne duceam la cinematograf de dragul de a ne lăuda cu noua
jachetă ori pantofi sau pentru a socializa cu amicii, pentru că întâlnirea cu
prietenii noi o făceam zi de zi pe maidan… Ne duceam acolo pur și simplu să
vedem un film să ne bucurăm de actorii noștri “uriași”, să ascultăm replici
memorabile care odată reținute nu ne-au mai ieșit niciodată din cap.
Cum să uiți celebra replică a lui Gheorghe Dinică
din filmul „Cu mâinile curate”, “-Nu trage dom Semaca, sunt eu, Lăscărică!“,
sau a lui Sergiu Nicolaescu, din aceeași peliculă “-Un fleac, m-au ciuruit!“… Sau
pe Amza Pellea în Nea Mărin Miliardar când i-a îmbătat pe răpitori “-Ăă Gogule,
cu cine mă? Ăștia n-au rezistență!“ sau în filmul Mihai Vitezul, “-Asta-i pohta
ce-am pohtit…“. Ori pe Gheorghe Dinica cu “-O mână întinsă care nu spune o
poveste, nu primește pomană…” din “Filantropica”… Sau Puiu Călinescu și Dem
Rădulescu în “BD la munte și la mare” când încearcă să spună o rugăciune și cel
dintâi nimerește “-…cățeluș cu părul creț, fură rața din coteț”, iar celalalt
explodează “-Nu-i așa Domane, nu te lua
după el, e nebun!!!”. Sau pe Valentin
Teodosiu în Triunghiul Morţii când se adresa fratelui care recita o poezie pe
front: „-Taci mă!... Taci mă, nărodule! ... Taci mă că te aude!” „-Cine, mă?” „-Moartea,
mă!!!”
Și multe, multe altele… Aș putea “recita“ pasaje
întregi din filmele românești, în special cele produse înainte de Revoluție…
Mă întristez, însă uneori că, deși am avut și încă
avem actori cu talent uriaș, noi românii, n-am știut să ni-i promovăm… Gheorghe
Dinică, Florin Piersic, Amza Pellea, Toma Caragiu, Victor Hrebengiuc, și mulți
alții ar fi putut concura oricând cu marile vedete de la Hollywood. Din
fericire sunt și câțiva care au dat lovitura și au făcut cunoscută România în afară
și pentru astă trebuie să le mulțumim. Îi amintesc aici pe Maia Morgenstern,
Marcel Iureș și Andi Vasluianu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu