Of, democraţia...

     Am primit zilele trecute o lecţie de democraţie pur românească de mi-au căzut plombele... Pur şi simplu am simţit greutatea democraţiei neaoşe când am dat să plec cu maşina din parcare şi am constatat că sunt blocat de un BMW negru nou nouţ... Am aşteptat răbdător primele cinci minute şi cam agitat următoarele zece, până la un moment când s-a apropiat un cocalar chelios care vorbea tare la telefon în contradictoriu cu cineva şi a descuiat maşina. A terminat nervos convorbirea telefonică, s-a uitat la mine ca şi cum eu aş fi fost cel vinovat de situaţie şi în loc să-şi ceară scuze, mi-a aruncat un: „ce vrei bă, e democraţie!”... Recunosc, am rămas fără replică... Ce-aş fi putut să spun mai inteligent decât ceea ce a replicat tipul...

     Mi-am pus însă problema că poate eu sunt cel îngust în gândire, cel care nu ştie adevărata faţă a democraţiei şi metodele de acţiune ale acesteia... Şi uite aşa m-a obligat să privesc cu ochii minţii înapoi cu 23 de ani... Dumnezeule, peste două decenii de democraţie românească, de evenimente care ne-au schimbat viaţa şi ne-au adus aici unde suntem... Îmi amintesc faptul că ne băteam cu cărămida în piept că suntem liberi, fără să realizăm că asta poate fi şi o povară pentru că atât libertatea cât şi democraţia nu vin fără sacrificii... În zilele acelea eram convinşi că viaţa noastră va urma un curs perfect şi că vom gestiona fără greş ceea ce ni s-a dat. Apoi, toţi am început să învăţăm din mers şi cam după ureche democraţia pentru că nu aveam repere clare despre aceasta... Aveam doar o imagine vagă  şi oarecum idilică despre cum ar trebui să arate... Nimeni nu vedea altceva decât drepturi... Avem dreptul să..., avem dreptul să..., avem dreptul să... Şi cam la atât se rezuma tabloul de democraţie al românilor, probabil din cauza restricţiilor suportate în perioada comunistă în contrast cu posibilităţile nelimitate pe care le-au descoperit în perioada post-decembristă...

     Probabil că pentru cei foarte tineri, numele Silviu Brucan nu spune nimic... În schimb pentru cei din generaţia mea şi pentru cei mai bătrâni, el a fost cel care imediat după revoluţie, printr-o declaraţie extrem de curjoasă pentru acea perioadă – dar care ulterior s-a dovedit dureros de reală - a spart tiparele ideii de democraţie românească şi a frânt aripile tuturor celor care vedeau România în rândul ţărilor cu democraţie deja implementată. "Pentru a deprinde democraţia, ro­mâ­nii vor avea nevoie de 20 de ani", a fost declaraţia făcută de Brucan căreia românii i-au atribuit sensul de profeţie.   

     Ulterior, fiecare a aplicat libertatea dată de democraţie după cum l-a tăiat capul. Tinerii nemulţumiţi de evoluţia politicii postedembriste au avut libertatea de a protesta zile în şir în Piaţa Universităţii şi în spiritul democraţiei au dat foc Bucureştiului... Pentru că autorităţile vremii au fost depăşite de situaţie, minerii au venit în capitală să facă ordine şi să pună capăt „golaniadei”. Asta s-a concretizat în scene de un primitivism şocant: de la bătăi aplicate oricui, până la urinarea pe simpatizanţii opoziţiei, pe cărţi şi în sălile Universităţii, dar totul în numele apărării democraţiei... Retrocedările funciare, parte a libertăţilor obţinute după revoluţie, a adus înainte de bunăstare, părinţi, fraţi şi prieteni, în stadiul să se omoare între ei pentru pământ şi pentru dreptul de proprietate. În şcoli s-a câştigat dreptul de a nu mai purta uniformă, de a se învăţa din manuale tipărite de tot felul de „serelişti” analfabeţi, proasta creştere, tupeul şi nesimţirea elevilor a ajuns la rang de artă, în detrimentul profesorilor care nu mai au nicio motivaţie pentru a pregăti odraslele ţării. De sistemul de sănătate, ce să mai vorbim: murim cu zile în spitale că nu se găseşte nicio aspirină, şpaga e la ordinea zilei, iar medicii cu adevărat buni, au plecat deja peste hotare. Dar ce conteză amănuntele astea nesemnificative, cine le mai bagă în seamă când avem democraţie!!!